Excepţie de neconstituţionalitate a contestației în anulare împotriva hotărârilor penale definitive


curtea constitutionala
În Monitorul Oficial al României nr. 737 din 1 octombrie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 514/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, care are următorul cuprins:

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: […]

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; […]“.

Prin Decizia CC nr. 514/2015 se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, restul condiţiilor şi motivele pentru care poate fi invocată fiind strict şi limitativ prevăzute de către legiuitor.

Având în vedere faptul că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt aplicabile în cauză. Or, cum dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, prevederile constituţionale ale art. 53 nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală.