Proiect de Ordin privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului în unităţile MAI


-b--font-color--Red---Calendar-legislativ-14-27-aprilie----font---b-Cele-mai-importante-modificari-pentru-mediul-de-afaceri
Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului în unităţile Ministerului Afacerilor Interne.

Iniţiativa elaborării unui astfel de act normativ care să înlocuiască Ordinul MAI nr. 239/2010 privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului în unităţile Ministerului Afacerilor Interne a avut la bază aspecte privind remedierea unor neajunsuri constatate în aplicarea reglementării, precum şi corelarea acestuia cu acte normative de nivel superior intrate în vigoare ulterior publicării ordinului referit.

Prin proiect urmează să fie reglementate, în principal, următoarele aspecte:

  • stabilirea unităţilor care deţin surse/echipamente de poluare, precum şi corelarea definiţiilor cu cele prevăzute de actele normative de nivel superior, în vigoare;
  • stabilirea personalului ce îndeplineşte atribuţiile de responsabil de mediu pentru unităţile MAI ai căror conducători au calitatea de ordonator secundar de credite;
  • modalitatea de pregătire de specialitate a personalului MAI care îndeplineşte atribuţiile specifice responsabililor de mediu;
  • modificarea atribuţiilor inspectorilor de mediu din cadrul DGL în sensul reprezentării şi apărării interesului MAI ca organ de specialitate, în relaţiile de cooperare cu autorităţile publice centrale, teritoriale sau locale pentru protecţia mediului;
  • completarea şi modificarea atribuţiilor inspectorilor de mediu din cadrul unităţilor MAI ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari şi terţiari de credite, în sensul descentralizării reprezentării şi apărării interesului instituţiilor în referinţă ca organ de specialitate, în relaţiile de cooperare cu autorităţile publice centrale, teritoriale sau locale pentru protecţia mediului;
  • constituirea Comisiei de protecţie a mediului şi ecologie în toate unităţile MAI.