Bani în avans pentru beneficiarii fondurilor europene


Bancnote de euro

Potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate de Guvern, beneficiarii fondurilor europene ar putea primi bani în avans pentru unele cheltuieli, precum cazare, transport sau diurnă.

Ceea ce trebuie să facă solicitanţii este să depună acte care să justifice folosirea acestor sume în termen de trei luni de la începerea proiectului.

Ordonanţa de urgenţă mai prevede un termen de 20 de zile lucrătoare pentru procesarea plăţilor şi chiar măsuri privind sancționarea cu abatere disciplinară a personalului din cadrul Autorităților de Management care nu respectă acest termen.

Această măsură vine după ce mii de proiecte au primit bani cu întârziere din fondurile alocate în perioada 2007-2013.