Proiectul prin care contractele de credit nu mai sunt considerate titluri executorii a fost aprobat de Senat


lc
La 22 septembrie 2015 Senatul a adoptat proiectul de lege prin care contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit nu constituie titluri executorii.
Pentru adoptarea documentului au votat 61 de senatori, doi au fost “împotrivă”, iar şapte sentatori s-au abţinut de la vot.

Actul normativ cuprinde un singur articol care prevede abrogarea articolului 120 din OUG 99/2006 – publicată în Monitorul Oficial nr. 1027 din 27 decembrie 2006.  Respectivul articol are următorul conţinut:
Art.120.Contractele de credit, inclusiv contractele de garantie reala sau personala, incheiate de o institutie de credit constituie titluri executorii.”

Proiectul de lege urmează să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, care este for decizional.