Problemele cu care se confruntă zona central și est-europeană


descărcare (45)La reuniunea informală a miniștrilor Justiției din Austria, Slovacia, Serbia, Republica Moldova și România, organizată între 18 și 20 septembrie de ministrul Robert Cazanciuc au fost discutate problemele cu care se confruntă zona central și est-europeană.

Pe parcursul reuniunii au avut loc întâlniri în format bilateral și multilateral, desfăşurate la București și Tulcea.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc a precizat că România susţine în mod ferm parcursul european al Republicii Moldova și aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

“Este în interesul nostru ca aceste state să progreseze cât mai rapid și să fie cât mai repede integrate în marea familie europeană. […]”, a afirmat Cazanciuc.

De asemenea, celor 5 miniștri ai Justiției le-a fost prezentat un proiect de reintegrare socială a deținuților, finanțat prin Mecanismul financiar norvegian. Proiectul, care beneficiază de implicarea multiplului campion olimpic și mondial Ivan Patzaichin, prevede calificarea în construcții ecologice a mai multor deținuți de la Penitenciarul Tulcea, Secția Chilia, dar și construirea a 5 case ecologice care vor găzdui ateliere în care 70 de deținuți vor fi instruiți să practice meșteșuguri tradiționale.