Asociaţia Municipiilor din România solicită suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate


lc

Potrivit declaraţiilor preşedintelui executiv al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), Ilie Bolojan, întrucât se discută Codul Fiscal, asociaţia solicită suprataxarea clădirilor şi terenurilor abandonate, precum şi reintroducerea taxei hoteliere.

Cerem partidelor parlamentare, dacă tot se discută Codului Fiscal, încă o dată, să introducă posibilitatea de a supraimpozita imobilele şi terenurile neîngrijite, precum şi reintroducerea taxei hoteliere, pe care au anulat-o, taxă care exista de 20 de ani, în România“, a precizat Ilie Bolojan.

De asemenea, preşedintele executiv al AMR a mai declarat că prin introducerea în Codul Fiscal a prevederii referitoare la imobile şi clădirile neîngrijte, autorităţile locale nu sunt obligate să aplice această supraimpozitare, ci doar le oferă această posibilitate.

Dacă vrea consiliul (local – n.r), poţi să o aplici sau nu. Taxarea se poate majora de până la cinci ori. Se poate aplica treptat, în fiecare an, poate fi în creşetere, se poate dubla sau tripla, asta ţine de fiecare localitate în parte. Această posibilitate legală este o practică europeană, nu este ceva nou la noi“, a mai adăugat Ilie Bolojan.

Cu privire la necesitatea reintroducerii taxei hoteliere, preşedintele executiv al AMR a afirmat că acest venit local era folosit de primării pentru a promova turismul, în zonă, prin participarea la târguri, evenimente locale şi înteprinderea altor demersuri specifice.