Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) solicită Guvernului să fie consultată atunci când se iau decizii în legătură cu turismul, cum ar fi în cazul transferul birourilor de promovare externă de la Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) la Institutul de Comerţ Exterior, măsură pe care Patronatele din turism o resping.
Potrivit unui comunicat, preşedintele FPTR, Mohammad Murad, precizează că trecerea birourilor externe de promovare turistică de la Autoritatea Naţionale de Turism la nou înfiinţatul Institut de Comerţ Exterior este o măsură greşită, luată fără ca aceştia să fie consultaţi.
“Transferul reprezenţantelor de la ANT la IRCE va îngreuna, cu siguranţă, şi activitatea de promovare pe piaţa externă a firmelor româneşti de turism, care vor trebui, de exemplu pentru a participa la târgurile internaţionale de turism de la Berlin sau Londra, să discute cu ANT, care decide unde şi cum se participă la târgurile internaţionale, dar şi cu IRCE, care va răspunde de modul de organizare a standului. Asta în cazul în care cele doua instituţii se vor înţelege şi vor colabora“, a mai declarat preşedintele FPTR.