Premierul Victor Ponta a solicitat ministrului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege cu privire la “contribuţii suplimentare” pe care pacienţii vor să le dea medicului şi asistentului care l-au tratat, şi care să elimine răspunderea penală a personalului din sistemul sanitar în cazul în care contribuţiile primite de la pacienţi îndeplinesc trei condiţii, cumulativ.
“Am discutat cu ministrul Justiţiei, care a fost la întrevederi şi care, împreună cu reprezentanţii sistemului medical, va veni săptămâna aceasta cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pentru că e o chestiune totuşi delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament şi reglementată într-o formă mult mai bună“, a precizat premierul.
Victor Ponta a mai explicat că “contribuţii suplimentare” trebuie să îndeplinească trei condiţii, cumulativ: să nu fie condiţionate de către medic şi asistent, să fie primite după îndeplinirea actului medical şi să fie declarate în aşa fel încât ele să poată fi impozitate.