Deputatul liberal Ştefan Băişanu a iniţiat un proiect de lege prin care propune ca învăţământul primar, gimnazial şi liceal să se organizeze şi să funcţioneze numai cu program de dimineaţă. Proiectul de lege a fost depus la Camera Deputaţilor şi se află în dezbatere publică.
Propunerea legislativă a liberalului Ştefan Alexandru Băişanu prevede ca elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal să aibă program de dimineaţa, deoarece “performanţa maximă a elevilor este în cursul dimineţii“. În schimbul doi, elevii merg deja obosiţi la şcoală, prânzul devine cină, iar temele le fac noaptea târziu, susţine deputatul.
“Iniţiativa legislativă asigură egalitate de şanse pentru educaţie, deoarece consider că nu este corect ca unii copii să înveţe dimineaţa şi unii după-masa, având în vedere că toate studiile de psihologie şi pedagogie arată că eficienţa maximă a elevilor este între 8.00-13.00 a.m“, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.