Aprobarea regulamentului fondurilor de investiţii alternative


eu-budget-2013-facts-figures-2-390x285Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat Regulamentul cu privire la administrarea fondurilor de investiţii alternative. Astfel, în această categorie sunt încadrate cele 5 SIF-uri şi Fondul Proprietatea. Noul regulament pune în aplicare prevederile Legii nr. 74/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 274/2015.

Regulamentul stabileşte normele pentru autorizarea, înregistrarea şi funcţionarea administratorilor fondurilor de investiţii alternative (AFIA) precum şi referitor la desemnarea şi atribuţiile depozitarului unui fond de investiţii alternative (FIA).

În urma procesului de consultare publică, principalele propuneri şi observaţii primite de ASF se referă la obligaţiile de raportare impuse actualelor societăţi de administrare a investiţiilor ce administrează în prezent fonduri închise de investiţii, condiţiile necesare pentru ca un AFIA înregistrat să poată administra FIA destinat investitorilor de retail, clarificarea unor criterii de eligibilitate ale directorilor/membrilor directoratului unui AFIA autorizat de ASF cu privire la experienţa în domeniul juridic.

Totodată, ASF a mai primit observaţii referitoare la introducerea posibilităţii de încadrare temporară în departamentul de administrare a riscului al AFIA şi a unor angajaţi ai administratorilor în scop de formare profesională.