Noi termene ale obligaţiei de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, stabilite de Guvern


modificarea-oug-privind-obligatia-operatorilor-economici-8258

În data de 15 iulie, Guvernul a aprobat ordonanţa privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, care prevede prelungirea unor termene prevăzute de O.U.G. nr. 91/2014 referitoare la obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Au fost prelungite unele termene cu şase luni, până în 2016, respectiv 2017.

Guvernul transmite că “măsura a fost luată având în vedere faptul că identificarea celor mai bune soluţii tehnice de implementare a aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic, precum şi a procedurii de supraveghere şi monitorizare a funcţionării acestora, necesită o perioadă mai lungă pentru documentare şi alegerea soluţiilor legislative”.

Conform actului normativ, se prelungesc cu câte şase luni următoarele termene:

  • autorizarea de către comisie numai a aparatelor de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic, începând cu data de 1 aprilie 2016;
  • interzicerea comercializării aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal începând cu data de 1 iulie 2016;
  • obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili începând cu data de 1 octombrie 2016;
  • obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mijlocii, începând cu data de 1 ianuarie 2017;
  • obligaţia de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici care au calitatea de contribuabili mici, începând cu data de 1 mai 2017.