Printr-o Hotărâre, Guvernul a aprobat alocarea temporară din venituri din privatizare, de către Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 719 milioane lei, în echivalent euro, în scopul asigurării necesarului de finanţare pentru luna iulie 2015 al Autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din fonduri structurale în cadrul Obiectivului Convergenţă.
Suma de 719 milioane de lei va fi repartizată în modul următor:
- 199 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu,
- 120 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice,
- 150 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane,
- 250 milioane de lei pentru Programul Operaţional Regional.
Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia efectuării plăţilor în contul beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de data de 31 iulie 2015.
Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 30 octombrie 2015.