În cadrul şedinţei din 29 iunie, plenul Senatului a decis că arestul la domiciliu poate fi de maxim 30 de zile în cursul judecăţii şi de maxim 180 de zile în cursul urmăririi penale.
Astfel, a fost soluționată problema neconstituţionalităţii articolului din Codul de Procedură Penală privind această măsură.
În 7 mai, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală încalcă legea fundamentală, pentru că nu este precizată durata maximă a arestului la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii în primă instanţă.
Votul Senatului a fost de 118 voturi “pentru”, două voturi “împotrivă” şi o abţinere.