A fost publicat Ordinul ministrului justiţiei nr. 1901/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în Monitorul Oficial nr. 455 din data de 24 iunie 2015.
Proiectul prevede că Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (I.N.E.C.) se organizează şi funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Justiţiei, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice este organizat la nivel central şi la nivel teritorial şi are ca obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice.
I.N.E.C. este condus de director, iar în lipsa acestuia, de directorul adjunct, numiţi în funcţie, prin ordin al ministrului justiţiei, dintre experţii cu grad profesional maxim şi cu studii juridice care funcţionează în cadrul institutului.