Cum vor fi aleşi câştigătorii Loteriei bonurilor fiscale


bon

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat Legea pentru aprobarea ordonanţei Guvernului privind organizarea Loteriei bonurilor fiscale.

Mai exact, actul normativ prevede că la extragerea bonurilor fiscale se va acorda un numar de maximum 100 de premii. Unitatea teritorială a Fiscului unde se depune bonul fiscal câştigător în original va elibera titularului bonului o copie pe care este scris că este conform cu originalul şi conţine un număr unic de înregistrere atribuit automat printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional.

O listă cu bonurile prin care au fost revendicate premiile se va publica pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Autorității Naționale de Administrare Fiscală.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pe care s-au revendicat premiile se va constata depăşirea numărului maxim de premii care se acordă, se va proceda la extragerea aleatorie a unui număr de 100 de bonuri fiscale câştigătoare din totalitatea bonurilor fiscale din listă.

În situaţiile în care, ulterior efectuării unei extrageri, se constată erori de natură tehnică în desfăşurare acesteia care nu vizează caracterul aleator al acesteia, se va considera că extragerea a fost efectuată correct, iar premiile se vor acorda câştigătorilor în urma extragerii şi după desfăşurarea procedurilor.