Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca cei care au obţinut în instanţă restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau pentru emisii poluante vor primi şi dobânda fiscală care curge de la data plăţii acestor taxe.
În acest sens, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, potrivit căruia pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, se aplică dobânda fiscală, care curge de la data plăţii acestor taxe.
Conform deciziei ÎCCJ, dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile cu art. 120 alin. (7) din acelaşi act normativ.
Avocatul Poporului a opinat că dreptul contribuabilului implică în mod necesar plata de dobânzi începând de la data plăţii sumelor încasate de administraţiile finanţelor publice din ţară, justificând prin faptul că, începând de la această dată contribuabilul suportă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.