Potrivit unei decizii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) etichetarea unui produs alimentar nu trebuie să inducă consumatorul în eroare sugerând prezenţa unui ingredient pe care produsul nu îl conţine în realitate.
Decizia a fost luată în baza situaţiei create in jurul societăţii germane – Teekanne, care comercializează o infuzie de fructe denumită “Felix aventură zmeură-vanilie” şi care prin intermediul elementelor de pe ambalaj induce consumatorul în eroare cu privire la compoziţia infuziei. În acest context o asociaţie de protecţie a consumatorilor din Germania solicită firmei Teekanne să înceteze acţiunile de promovare a produsului în cauză.
Cumpărătorul are dreptul la o informare corectă, neutră şi obiectivă care să nu îl inducă în eroare, fapt pentru care etichetarea unui produs alimentar nu trebuie să prezinte un caracter înşelător.