Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 392/2014 privind aprobarea elementelor tehnice şi modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Consemnaţiuni C.E.C – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Conform actului normativ, se preconizează următoarele schimbări:
1. Ajustarea valorii despăgubirii faţă de nivelul aprobat prin art. 2 din O.U.G. nr.156/2007 cu modificările şi completările ulterioare, în sensul majorării acesteia cu suma de 43.602,53 lei şi suplimentarea cu 2 (doi) a numărului de deponenţi cu drept de despăgubire conform aceluiaşi act normativ, în conformitate cu scrisoarea nr. RGG/C230/DPSB din 15 aprilie 2015, transmisă de către C.E.C. BANK S.A. Ministerului Finanţelor Publice. Despăgubirea în sumă de 43.602,53 lei reprezintă despăgubirea a doi deponenţi stabilită în urma hotărârilor judecătoreşti executorii.
2. Reglementarea acordării de despăgubiri deponenţilor îndreptăţiţi, persoane fizice care după 22 decembrie 1989 şi-au transferat depunerile existente la fosta Casă de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. actualmente C.E.C. BANK S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, la fosta Bancă Română pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. actualmente B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. cu acelaşi scop şi care au beneficiat de despăgubire la data de 04 septembrie 2014, în limita plafonului de 100.000.000 lei stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.392/2014, dar pentru care instanţele de judecată au dispus calculul despăgubirilor până la data plăţii.
În scopul punerii în aplicare şi a acestor prevederi sumele reprezentând despăgubirile acordate deja unor deponenţi în baza art. 2 alin 3 din Hotărârea Guvernului nr.392/2014 se majorează cu sumele calculate şi pentru perioada de la 1 ianuarie 2014 până la data de 4 septembrie 2014.
Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu diferenţa între valorile individuale nou calculate şi valorile individuale ale despăgubirilor încasate la data de 4 septembrie 2014.
3. Sumele prevăzute la punctul 2 sunt calculate de către B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. prin indexarea sumelor transferate de la C.E.C. S.A, la B.R.D. SA, după cum urmează: din suma transferată la B.R.D. SA, se va deduce dobânda legală bonificată de C.E.C. S.A. pe perioada în care a fost acordată, valoarea rezultată se indexează cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, ulterior deducându-se dobânda legală bonificată de B.R.D. Groupe Societe Generale S.A. pe perioada în care a fost acordată.
4. După intrarea în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Finanţelor Publice va lansa două emisiuni de titluri de stat, astfel: o emisiune de titluri de stat pe numele C.E.C. BANK S.A. şi una pe numele B.R.D. Groupe Societe Generale SA.
Data emisiunilor titlurilor de stat va fi 9 iunie 2015, iar data scadenţei 9 iulie 2015. Titlurile de stat sunt nenegociabile şi nepurtătoare de dobândă.
5. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 156/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.232/2008, “întreaga responsabilitate pentru realitatea şi corectitudinea sumelor reprezentând valoarea despăgubirilor, precum şi pentru ducerea la îndeplinire a acţiunii de despăgubire efectivă a persoanelor fizice beneficiare ale acestora, revine fostei Case de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. actualmente C.E.C. BANK SA, respectiv fostei Bănci Române pentru Dezvoltare B.R.D. – S.A. actualmente B.R.D. Groupe Societe Generale SA”.
Măsurile propuse au în vedere necesitatea eliminării disfuncţionalităţilor în gestionarea procesului de acordare a despăgubirilor, astfel încât să fie alocate resursele financiare pentru ca toţi cei îndreptăţiţi să poată beneficia de măsurile cu caracter reparatoriu.