Tinerii care au împlinit 16 ani ar putea să conducă maşini cu o capacitate cilindrică de până la 1000 de centimetri cubi.
Prevederile fac parte dintr-un proiect iniţiat de un deputat, iar în cazul în care proiectul va fi votat, tinerii ar putea să circule în primul an numai însoţiţi de un şofer cu experienţă, iar viteza maximă admisă în afara localităţii nu trebuie să depăşească 70 de kilometri pe ora.
“Sunt foarte mulţi părinţi care lasă copiii să conducă de la o vârstă fragedă, sunt mulţi dintre ei care au aptitudini, iar legalizarea acestei proceduri, cu responsabilitatea corespunzătoare, ar putea fi un lucru normal pentru România”, a declarat deputatul Petru Movila.