Guvernul a anunţat că programul “Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare va continua şi în 2015. În acest sens a fost aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie.
Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare va avea loc în perioada 24 iunie – 30 iulie, iar achiziţionarea propriu-zisă în perioada 24 iunie – 31 august. Valoarea totală a sprijinului financiar din partea statului român constituie 16 milioane de lei, de care vor beneficia 17.779 de elevi şi studenţi.