Măsurile preventive în dosarele penale se iau doar dacă sunt “probe complete”


cod

Deputaţi ai PSD au iniţiat un proiect de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal, care prevede că măsurile preventive pot fi dispuse doar dacă există “probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că persoana a făcut infracţiunea”.

Proiectul prevede ca măsurile preventive pot fi dispuse “dacă există probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială ca o persoană care a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni“.

Alte prevederi ale proiectului sunt ca la luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială, se mai spune în proiect.

În cursul urmăririi penale, sub sancţiunea nulităţii, audierea şi activitatea de consemnare a declaraţiilor suspectului, inculpatului, persoanei vătămate şi martorilor se înregistrează cu mijloace tehnice audiovideo. Suportul electronic sau magnetic ce conţine întregistrarea reprezintă probă în dosar, iar la sfârşitul audierii va fi introdus într-un plic ce va fi sigilat şi semnat de organul de urmărire sau cercetare penal. Plicul sigilat va fi anexat declaraţiei persoanei audiate. Când situaţia impune, organul judiciar, în interesul cauzei, poate desigila plicul ce conţine suportul electronic sau magnetic numai în faţa acestor persoane. Atunci când înregistrarea nu este posibilă, audiea va fi amânată. În cursul urmăririi penale, sub sancţiunea nulităţii, este interzis organelor judiciare să procedeze la ascultarea, audierea sau consemnarea de declaraţii ale suspectului sau inculpatului până la sosirea apărătorului ales sau desemnat din oficiu.