Statutul parlamentarilor, modificat: Hotărârile vor fi luate cu majoritatea simplă a celor prezenţi în plen


imunitateParlamentul a votat cu 292 de voturi ”pentru” şi un singur vot împotrivă, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel că deciziile şi hotărârile se vor lua cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.

Prin urmare, s-a schimbat prevederea din Statut conform căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituţiei.

Decizia Parlamentului vine la o săptămână după ce Senatul a adoptat modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, referitor la votul cu majoritate simplă în cazul hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcţionare a Senatului cu prevederile Constituţiei.

PNL a cerut Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului.

Totodată, liberalii au solicitat Curţii Constituţionale şi să constate încălcarea dispoziţiilor articolului 1, alineatul 5 din legea fundamentală, care prevede că “respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, de către conducerea Senatului, ca urmare a refuzului de a constata, în cuprinsul procesului verbal alcătuit după votul asupra cererii Ministerului Justiţiei cu privire la încuviinţarea măsurii reţinerii şi arestării lui Dan Şova, îndeplinirea condiţiilor din articolul 76 alineatul 2 din Constituţie.

În acelaşi timp, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Curţii Constituţionale soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.