Persoanele persecutate din motive politice vor primi indemnizaţii


indemnizatii
Administraţia Prezidenţială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat în data de 1 aprilie decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Decretului – lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Actul normativ pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinatate ori constituite în prizonieri prevede că aceste categorii de persoane au dreptul la o indemnizaţie lunară de 400 de lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionate.

Tot în aceeaşi zi preşedintele Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 193/ 2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată.

De asemenea, a semnat decretele privind eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Sibiu a Gabrielei Liliana Berghezan – pensionare, la data de 10 aprilie, şi din funcţia de judecător la Judecătoria Târgu Jiu a lui Liviu Boian – pensionare, la data de 15 aprilie.