Proiect de rezoluţie privind conflictul de interese în activitățile desfășurate de avocați


imagesÎn cadrul ședinței Consiliului UNBR din 7 martie 2015, au fost analizate problemele legate de conflictul de interese în activitățile desfășurate de avocați în cadrul profesiilor compatibile cu profesia de avocat și în conlucrările interprofesionale pentru furnizarea de servicii integrate.

Luând în vedere că noile realități economice și sociale reclamă extinderea serviciilor pe care avocații le prestează pentru clienții lor, dar și de faptul că avocații sunt în situația în care trebuie să-și analizeze și să-și valorifice oportunitățile profesionale într-un context marcat de schimbări importante în exercițiul profesiei, președintele UNBR, Gheorghe Florea, a înaintat Consiliului UNBR un Proiect de Rezoluție, prin care propune reinterpretarea principiilor profesiei în acord cu evoluția cadrului de exercitare a atribuțiilor profesionale.
Conform proiectului, se urmăresc următoarele obiective:

  • Crearea mediului necesar pentru a produce o creştere reală şi de durată a integrităţii în mediul în care avocatul îşi desfăşoară activitatea;
  • Promovarea comportamentelor etice şi descurajarea practicilor lipsite de integritate în activităţile de conlucrare profesională dintre avocaţi şi membrii altor profesii legal reglementate, ori în exercitarea de către avocat a altor profesii legal organizate, compatibile cu profesia de avocat;
  • Crearea unui climat de bună colaborare şi încredere reciprocă între instituţiile legal organizate din care fac parte profesioniştii care conlucrează în activităţi profesionale care implică activităţi profesionale ale avocaţilor şi avocaţi, ori în cadrul cărora se desfăşoară activităţi profesionale specifice altor profesii, de către avocaţi, în condiţii de compatibilitate permise de lege;
  • Realizarea unui nucleu de integritate profesională şi inter-instituţională în mediul de afaceri şi în mediul instituţional în care avocaţii relaţionează în activităţi profesionale judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea securităţii bazate pe lege.

Prin adoptarea acestei Rezoluții, Corpul profesional al avocaţilor îşi face publică adeziunea la  principiile fundamentale ale avocaturii, aplicabile în contextul activităților desfășurate de avocat în cadrul profesiilor compatibile și în relațiile interprofesionale  şi îşi asumă rolul de promotor al acestor principii atât în cadrul mediului interprofesional, cât şi în cadrul celorlalte domenii de activitate cu care se intersectează activitatea lor.