Ce prevede noua lege a finanţării partidelor


baniNoua formă a legii finanţării partidelor politice şi campaniilor va reglementa posibilitatea împrumuturilor, sancţiuni mai mari inclusiv de ordin penal, dar şi limitarea cheltuielilor în campanie.

Preşedintele Comisiei de Cod electoral, Valeriu Zgonea a prezentat la finalul şedinţei Comsiei de Cod electoral o serie de decizii luate la nivelul acestui for.

“Rupem bariera dintre finanţatori şi politicile publice ale unui partid, nu se mai dau bani pentru a intra pe o anumită funcţie după aceea. Există predictibilitate când împrumuţi partidul, când vei returna resursele financiare, o contabilitate mai strictă. Eu cred că este un mesaj clar pentru toţi cetăţenii, campaniile electorale vor fi finanţate de la stat, cu condiţia, să candidezi, să depui un număr de candidaturi la locale, la parlamentare sau la europarlamentare, consecutiv în două scrutine electorale şi suma pe care o primim se înjumătăţeşte cu peste 50%, aştept propunerea Comisiei. Vă dau un exemplu, eu ca parlamentar trebuia să candidez într-o circumscripţie şi puteam să cheltui până la 48 de mii de euro, la viitoarele alegeri pot să cheltui maximum 24 de mii de euro, dacă nu mai puţin. Cred că este un pas înainte şi foarte mulţi dintre colegii noştri vor putea să candideze la parlamentare”, a declarat Zgonea.