La data de 11 ianuarie 2015, a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii proiectul de Ordin privind aprobarea Normelor pentru evaluarea şi avizarea publicităţii medicamentelor de uz uman. Principalul scop al Normelor este de a reglementa activitatea de publicitate a medicamentelor, precum şi activităţile de promovare a acestora şi de a dezvolta mecanisme adecvate şi eficiente de monitorizare a publicităţii la medicamentele de uz uman.
Potrivit proiectului, toate materialele publicitare privind medicamentele trebuie să fie avizate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) înainte de a fi puse pe piaţă. În prezent, pentru publicitatea medicamentelor este prevăzut doar un control ulterior.
Normele completează reglementările referitoare la publicitatea medicamentelor, conţinute în cadrul legislativ actual în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi în Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare.
De asemenea, Normele introduc în domeniul publicităţii medicamentelor definiţiile publicităţii înşelătoare şi comparative, precum şi cea de publicitate în cadrul manifestărilor medicale şi prin internet, acestea fiind recunoscute printre principalele forme de publicitate în industria farmaceutică.