Noi legi în asigurări şi agricultură


asfConsiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat două proiecte de normă care urmează să fie supuse consultării publice pe site-ul instituţiei, pentru o perioadă de 10 zile.

Primul proiect – “Normă privind încheierea exerciţiului financiar 2014 pentru societăţile din domeniul asigurărilor” – are ca principale prevederi:

  • stabilirea termenelor de depunere a situaţiilor financiare anuale/raportărilor contabile, precum şi a situaţiilor financiare consolidate;
  • includerea unor precizări despre operaţiuni contabile care se vor efectua la încheierea exerciţiului financiar;
    actualizarea modelului formularelor referitoare la situaţiile financiare/raportările contabile.

Ce de-al doilea proiect – “Normă privind avizarea fondurilor mutuale pentru gestionarea unor riscuri în agricultură” – detaliază condiţiile care trebuie îndeplinite de către solicitanţi pe parcursul celor două etape de avizare (prealabilă şi de funcţionare). Acestea se referă, în principal, la:

  • elemente minime obligatorii ale actului constitutiv şi ale statutului asociaţiei;
  • la cerinţele de reputaţie şi competenţă profesională pentru membrii Consiliului director, pentru cei ai Comitetului executiv, precum şi pentru Directorul general;
  • obligaţia prezentării unui plan de activitate/afaceri pentru o perioadă de trei ani;
  • obligaţia de avea relaţii de colaborare/muncă cu cel puţin un actuar, în vederea dovedirii capacităţii de expertiză tehnică.

Proiectul de normă nu cuprinde prevederi referitoare la procesul de supraveghere de către ASF a acestor fonduri mutuale datorită modului atipic/diferit de organizare, funcţionare şi înregistrare în contabilitate, comparativ cu societăţile de asigurare.

Totodată, în linie cu strategia ASF privind protecţia consumatorului, Consiliul ASF a aprobat proiectul de ghid “RCA – Ghidul Consumatorului“. Acesta va fi publicat atât în varianta electronică, pentru a fi utilizat ca resursă online, cât şi în variantă print, pentru a fi distribuit publicului larg.

Având drept motto “Totul despre asigurarea auto RCA”, publicaţia conţine o serie de informaţii şi sfaturi utile privind încheierea poliţelor de răspundere civilă auto.