Proiectul de hotărâre de guvern, publicat spre dezbatere publică de Ministerul Sănătății, prevede faptul că 21 de medicamente vor fi delistate și alte 12 vor fi mutate pe o sublistă cu procent de compensare de 20%.
Nota de fundamentare a proiectului prevede introducerea unor terapii de ultimă generație pentru patologii cu impact major din punct de vedere social, dar şi crearea spațiului bugetar pentru încheierea de contracte cost-volum și cost-volum-rezultat pentru noi medicamente care vor determina o îmbunătățire a calității vieții pacienților și o reducere a costurilor îngrijirilor de sănătate, prin perioade mai scurte de spitalizare, o refacere mai rapidă și implicit, o reintegrare mai ușoară în familie și la locul de muncă. În urma evaluării întregii liste de medicamente cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală au fost eliminate un număr de 9 DCI (denumiri comune internaționale) pentru care Comisia Europeană a emis decizii de suspendare a autorizației de punere pe piață. Aceste sunt: Rimonabantum, Efalizumabum, Alemtuzumab, combinații (rosiglitazonum+glimepiridum), Rosiglitazonum, Drotrecogium alfa, Daclizumabum, Sibutraminum, Tetralepamum.