Tribunalul Bucureşti a anulat legislaţia în baza căreia autorităţile din sectorul 6 puteau ridica maşinile parcate neregulamentar. Într-un comunicat al avocaţilor de la Piperea şi Asociaţii se menţionează că aceasta este prima hotărâre de acest fel şi are efect general, nu doar între părţile litigante.
De asemenea, instanţa a anulat dispoziţia de ridicare seria PL nr. 022142/04.10.2012, emisă de DGPLS 6 Bucureşti şi a obligat direcţia de poliţie a sectorului 6 să restituie reclamanţilor suma de 677,32 lei.
În prezent, ridicarea maşinilor parcate ilegal se poate face numai de poliţie şi numai dacă obstaculează circulaţia. Parcarea neregulamentară se sancţionează doar cu amendă.
Anularea Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 6 nr. 4/2010 produce efecte generale în sectorul 6, iar niciun vehicul parcat neregulamentar în acest sector nu va mai putea fi ridicat în baza acestei proceduri.