Interzicerea arborării drapelelor altor state


steaguri_sibiu

Senatul a adoptat tacit o iniţiativă legislativă privind modificarea Legii nr. 75/1994, prin care interzice purtarea sau arborarea pe teritoriul României a drapelelor altor state, stemele, sigiliile, steagurile sau orice alt însemn naţional, statal, regional sau individual, asimilate, dacă ele aduc atingere în vreun fel demnităţii naţionale.

Propunere legislativă a fost iniţiată de senatorii PNL Dorin Dobra şi Marius Obreja şi însuşită de mai mulţi senatori liberali, printre care Teodor Atanasiu, Cătălin Boboc, Petru Ehegartner, Sebastian Grapă, Puiu Haşotti, Octavian Motoc, Nicolae Nasta, Liviu-Titus Paşca şi Iosif Secăşan.

Totodată, conform proiectului, constituie contravenţii arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensuni, ate modele şi cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii sau în stare necorespunzătoare, precum şi intonarea imnului naţional cu alt text şi cu altă partitură decât stabilite de lege.

Camera Deputaţilor urmează să dezbată acest proiect în calitate de Cameră decizională.