Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu recunoaşte cadrul juridic în baza căruia a fost realizată semnarea Tratatului de Alianţă şi Parteneriat Strategic între Federaţia Rusă şi Abhazia, semnat, de preşedintele rus şi de liderul de facto abhaz. Acest document are un caracter “provocator” ce poate duce la un risc suplimentar de destabilizare la nivel regional.
Legalitatea acestui tratat nu este recunoscută în condiţiile în care regiunile separatiste Abhazia şi Tskhinvali/Osetia de Sud sunt parte integrantă a Georgiei, “niciun tratat încheiat între Federaţia Rusă şi autorităţile de facto ale unei regiuni separatiste nu poate fi recunoscut drept legal”.
De asemenea MAE reiterează sprijinul ferm pentru soluţionarea pe cale paşnică, negociată a conflictelor prelungite din Georgia, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări, în cadrul graniţelor sale recunoscute pe plan internaţional. Tratatul prevede “o cooperare mai strânsă între Rusia şi Abhazia în domeniile social, economic şi umanitar, dar şi în probleme de politică externă, apărare şi securitate”, a fost semnat de preşedintele rus, Vladimir Putin, şi de omologul său abhaz, Raul Hadjimba, la Soci, staţiune rusă la Marea Neagră.
Astfel, în 2015, Rusia va acorda Abhaziei cinci miliarde de ruble (268 de milioane de euro) în cadrul implementării acestui acord, care prevede, în special, crearea unei forţe de apărare comune şi un spaţiu comun socio-economic.