ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
DECIZIA Nr. 4
din 29 septembrie 2014

Dosar nr. 2/2014

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2/2014 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu.
La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat – asistent în cadrul Secţiei penale, conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 425*1 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul de a stabili care dispoziţii sunt aplicabile, respectiv dacă şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu sau se desfăşoară în şedinţă publică şi dacă hotărârea adoptată este o încheiere sau o decizie.
Reprezentantul procurorului general, doamna procuror – şef Marinela Mincă, a precizat că recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală şi a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.
Preşedintele completului, doamna judecător dr. Livia Doina Stanciu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, s-a arătat că, în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la faptul dacă şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia formulată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu sau se desfăşoară în şedinţă publică, iar hotărârea pronunţată este decizie sau încheiere.
2. Examenul jurisprudenţial
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-au conturat două opinii în legătură cu modalitatea de desfăşurare a şedinţei de judecată prin care sunt soluţionate, în cursul urmăririi penale şi al procedurii în cameră preliminară, contestaţiile declarate împotriva încheierilor ce vizează măsurile preventive şi felul hotărârilor ce se pronunţă în aceste cauze.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
Într-o primă orientare, minoritară, instanţele au considerat că şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în camera de consiliu şi hotărârea ce se pronunţă este o încheiere.
Această opinie se întemeiază pe dispoziţiile art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală care prevăd că “În cursul urmării penale şi al procedurii de cameră preliminară, cererile, propunerile, plângerile şi contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu”.
Deşi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative a fost introdus art. 4251 din Codul de procedură penală prin care a fost reglementată calea de atac a contestaţiei, în această primă opinie s-a considerat că, potrivit alin. (1) al acestui articol, calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. În aceste condiţii, art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală conţine dispoziţii derogatorii faţă de cele cuprinse în art. 425*1 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală.
Într-o a doua orientare instanţele au considerat că şedinţa de judecată prin care este soluţionată, în cursul urmăririi penale şi în procedura de cameră preliminară, contestaţia declarată împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în şedinţă publică, iar hotărârea pronunţată este o decizie.
Această opinie se întemeiază pe următoarele considerente:

– prin Hotărârea Bocellari şi Rizza împotriva Italiei (Dosar nr. 399/02) Hotărâre – 13.11.2007 [Secţia a 11 – a], Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât, în unanimitate, că art. 6 paragraful l din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale a fost încălcat în componenta privitoare la publicitatea şedinţei de judecată. Astfel, Curtea europeană a reţinut că, deşi “Desfăşurarea procedurilor vizând aplicarea măsurilor preventive în camera de consiliu, atât în primă instanţă, cât şi în apel, este expres prevăzută de lege”, [ . . . ] Justiţiabilii implicaţi într-o procedură de aplicare a măsurilor preventive trebuie să aibă cel puţin posibilitatea de a solicita o şedinţă publică în faţa camerelor specializate ale tribunalelor şi curţilor de apel”. În urma acestei hotărâri de condamnare, Italia a modificat legislaţia în materie, prin Legea nr. 159/2011 – art. 7 alin. l teza a II – a. Astfel, potrivit acestui articol care este cuprins în capitolul II intitulat “Măsurile de prevenţie aplicate de către autoritatea judecătorească””, “Preşedintele dispune ca procedura să se desfăşoare în şedinţă publică în cazul în care persoana interesată face o solicitare în acest sens”;
– chiar dacă în cuprinsul art. 203 din Codul de procedură penală se face vorbire şi despre “[ . . .] contestaţiile privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu”, se are în vedere denumirea marginală a acestui articol, respectiv “Organul judiciar competent şi actul prin care se dispune asupra măsurilor preventive”;
– se apreciază că prin acest articol a fost reglementată procedura prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi şi cel de cameră preliminară dispun, în primă fază, asupra cererilor, propunerilor şi plângerilor privind măsurile preventive, câtă vreme pentru calea de atac a contestaţiei legiuitorul a reglementat expres procedura prin articolele 204 şi 205 din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, se apreciază că este vorba despre o eroare de legiferare reţinerea, în cuprinsul art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală, şi a contestaţiei, alături de cereri, propuneri şi plângeri privitoare la măsurile preventive, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 4251 din Codul de procedură penală care constituie regula, şedinţa de judecată fiind publică şi pronunţându-se o decizie.

4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov
Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, prin Sesizarea nr. 817/22 din 7 aprilie 2014, şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în şedinţă publică, iar hotărârea pronunţată este o decizie.
5. Opinia procurorului general
Contestaţia, cale ordinară de atac, a fost introdusă, într-un capitol distinct, prin art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3 din 5 februarie 2014.
Prin art. III pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014, după cap. III al titlului III al Părţii speciale din noul Cod de procedură penală (privind apelul) a fost introdus un nou capitol, capitolul III1, intitulat “Contestaţia”, cuprinzând art. 425*1 [alin. (1), (5), (7)] – Declararea şi soluţionarea contestaţiei.
După cum se menţionează chiar în primul alineat, prevederile acestui articol sunt aplicabile “când legea nu prevede altfel”.
Prin urmare, raţiunea introducerii acestui capitol a fost aceea de a se institui o procedură pentru judecarea căii de atac în situaţiile în care, deşi este prevăzută de lege, nu există dispoziţii care să vizeze procedura de judecată incidentă [de pildă, art. 246 alin. (7), art. 248 alin. (8) din Codul de procedură penală privind contestarea încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră preliminară privind măsurile de siguranţă cu caracter medical] sau acestea sunt insuficiente.
Dispoziţia astfel instituită reprezintă o normă cu caracter general.
Acest tip de normă cuprinde reglementări uniforme stabilite prin dispoziţii generale, care pot fi completate sau înlocuite cu norme speciale când legiuitorul le-a instituit prin prevederi distincte.
Potrivit doctrinei (G. Teodoru, Tratat de drept procesual penal, Ed. Hamangiu, p. 43) o normă generală ulterioară uneia speciale nu abrogă norma specială decât în cazul în care o prevede în mod expres.
Astfel, în toate situaţiile în care există o normă specială ce conţine dispoziţii derogatorii, acestea se vor aplica cu prioritate.
Printre hotărârile care pot face obiectul contestaţiei, se numără şi încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi ori judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive, sediul materiei regăsindu-se în prevederile art. 203 alin. (5) şi art. 204 din Codul de procedură penală, respectiv art. 205 din Codul de procedură penală.
Aceste dispoziţii legale, prin situarea lor după art. 202, intitulat “Scopul, condiţiile generale de aplicare şi categoriile măsurilor preventive”, relevă voinţa legiuitorului de a realiza o mai bună sistematizare a reglementărilor în materia măsurilor preventive şi, totodată, de a institui un regim juridic specific în această materie.
Astfel, art. 204 şi 205 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres regimul juridic al căii de atac împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară. Sunt stabilite aspectele esenţiale privind hotărârile supuse căii de atac, titularii acesteia, termenul de declarare, organul judiciar competent cu soluţionarea [art. 204 alin. (1), (2), art. 205 alin. (1), (2)]; caracterul nesuspensiv [art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3)], termenul de soluţionare [art. 204 alin. (4), (5), art. 205 alin. (4), (5)], procedura de soluţionare [prezenţă părţi, procuror, asistenţă juridică – art. 204 alin. (6) – (9), art. 205 alin. (6) – (9)]; soluţiile [art. 204 alin. (10) – (12), art. 205 alin. (10)].
Aceste dispoziţii se completează cu art. 203 alin. (5), care stabileşte expres natura hotărârii ce se pronunţă – încheiere motivată, precum şi caracterul şedinţei de judecată sau de pronunţare – cameră de consiliu.
În consecinţă, din analiza acestor dispoziţii şi, în special, ale art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală, a plasării lor în economia reglementărilor privind măsurile preventive în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară (modul de sistematizare a materiei) rezultă cu caracter de evidenţă natura derogatorie, de norme speciale a acestora.
În considerarea acestei naturi derogatorii, dispoziţiile art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală se vor aplica prioritar în raport cu cele similare ale art. 4251 alin. (5) şi (7) din acelaşi cod, în ceea ce priveşte caracterul şedinţei şi natura actului de soluţionare a cauzei.
Prin urmare, s-a considerat că şedinţa de judecată în care este soluţionată, în cursul urmăririi penale, respectiv al procedurii de cameră preliminară, contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi, ori a judecătorului de cameră preliminară privind măsurile preventive are loc în cameră de consiliu, hotărârea adoptată în această procedură fiind o încheiere, conform art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală.
6. Raportul asupra recursului în interesul legii
Judecătorul – raportor, prin raportul întocmit în cauză privind sesizarea referitoare la natura şedinţei (cameră de consiliu sau şedinţă publică) şi natura hotărârii (încheiere sau decizie), în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară, în cazul contestaţiei declarate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi şi de cameră preliminară privind măsurile preventive, a apreciat că este inadmisibilă din următoarele considerente:
Instanţa supremă, în unificarea practicii judiciare prin mecanismul recursului în interesul legii, vizează acele chestiuni de drept ce au primit rezolvări diferite şi care influenţează situaţia juridică a părţilor. Aceste două condiţii de admisibilitate a sesizării trebuie întrunite cumulativ, nefiind suficient să se constate numai existenţa unor chestiuni de drept ce au primit rezolvări diferite. Ultima condiţie de admisibilitate rezultă din interpretarea art. 474 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, potrivit căruia decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate (ataşate sesizării) şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese, per a contrario, însă produce efecte viitoare şi obligatorii asupra hotărârilor judecătoreşti pronunţate ulterior şi cu privire la situaţia acelor părţi.
Natura şedinţei în calea de atac, publică ori nepublică, nu influenţează garanţiile procesuale aplicabile (contradictorialitatea, prezenţa inculpatului şi a apărătorului acestuia, ascultarea inculpatului, accesul la dosar, comunicarea hotărârii) şi prin aceasta nu influenţează în nicio măsură soluţia pronunţată, respectiv situaţia juridică a părţii, sesizarea fiind inadmisibilă.
Problematica naturii hotărârii pronunţate în calea de atac (încheiere sau decizie) nu produce, de asemenea, niciun fel de consecinţă asupra situaţiei părţilor, nu generează nulitatea hotărârii, ci numai consecinţe de ordin administrativ reflectate în statistică, sesizarea fiind inadmisibilă.
Existenţa unei inconsecvenţe jurisprudenţiale în materia naturii şedinţei de judecată sau a naturii hotărârii pronunţate în materia menţionată nu poate fi evaluată şi tranşată în cadrul recursului în interesul legii.
Judecătorul – raportor, prin raportul întocmit în cauză, a exprimat şi punctul de vedere cu privire la fondul problemei de drept deduse judecăţii şi a opinat în sensul că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.
7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul – raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.
Astfel, cu privire la condiţia de admisibilitate, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 472 din Codul de procedură penală rezultă faptul că legiuitorul a stabilit drept criteriu pentru aprecierea admisibilităţii existenţa unor probleme de drept soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, condiţie îndeplinită în cauză. Evaluarea interesului sesizării se analizează de către titularul acţiunii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie evaluează doar existenţa jurisprudenţei divergente ca o condiţie de admisibilitate.
Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală.
Printre hotărârile care pot face obiectul contestaţiei se numără şi încheierile prin care, în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi ori judecătorul de cameră preliminară dispune asupra măsurilor preventive, sediul materiei regăsindu-se în prevederile art. 203 alin. (5) raportat la art. 204, respectiv la art. 205 din Codul de procedură penală.
Legiuitorul actual a încercat o sistematizare a procedurilor în materia măsurilor preventive în titlul V – “Măsuri preventive şi alte măsuri procesuale”. În cap. I, secţiunea 1, art. 203 alin. (5) se stabilesc expres: natura cauzelor ce fac obiectul reglementării, cereri, propuneri, plângeri, contestaţii; natura hotărârii ce se pronunţă, încheiere motivată; caracterul şedinţei de judecată şi al şedinţei de pronunţare, cameră de consiliu (şedinţă nepublică).
Art. 204 şi 205 din Codul de procedură penală reglementează în mod expres regimul juridic al căii de atac împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, respectiv în procedura de cameră preliminară, fiind prevăzute: titularii contestaţiei, termenul de declarare, competenţa funcţională, materială şi teritorială [art. 204 alin. (1), (2), art. 205 alin. (1), (2)]; caracterul nesuspensiv de executare [art. 204 alin. (3), art. 205 alin. (3)], termenul de soluţionare [art. 204 alin. (4), (5), art. 205 alin. (4), (5)], garanţii procesuale [prezenţă părţi, procuror, asistenţă juridică – art. 204 alin. (6) – (9), art. 205 alin. (6) – (9)]; soluţiile [art. 204 alin. (10) – (12), art. 205 alin. (10)].
Şedinţa desfăşurată în camera de consiliu nu este publică, însă instituie o serie de garanţii suficiente pentru respectarea drepturilor inculpatului. Astfel procedura, atât în fond, cât şi în calea de atac, este contradictorie şi se desfăşoară în prezenţa avocatului şi a inculpatului care beneficiază de toate înlesnirile necesare organizării eficiente a apărării (audiere, acces la dosar, comunicarea hotărârii ş.a.).
În materia măsurilor preventive, în faza urmăririi penale ori în cameră preliminară, lipsa de publicitate nu exclude şi nu limitează garanţii procesuale recunoscute pentru şedinţa publică, ci protejează inculpatul şi cercetarea de o publicitate nocivă.
Argumentul conţinut în sesizare referitor la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Bocellari şi Rizza împotriva Italiei, respectiv la necesitatea unei judecăţi publice în cererile referitoare la măsurile preventive, nu se susţine nici din perspectiva faptului că o astfel de condiţie este respectată pe toată perioada judecăţii în fond şi în calea de atac [art. 208 raportat la art. 352 alin. (1) teza I şi art. 206 alin. (3) din Codul de procedură penală], şi nici a faptului că soluţia Curţii europene s-a referit la “măsuri preventive patrimoniale”, respectiv la confiscare.
În nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 care a introdus art. 4251 din Codul de procedură penală, se arată că textul reglementează calea de atac a contestaţiei, cazurile în care aceasta se poate dispune, precum şi procedura de judecată, modificarea fiind necesară deoarece calea de atac a contestaţiei reprezintă o cale de atac pentru proceduri urgente şi hotărâri restrictive de drepturi şi libertăţi fundamentale.
Se poate constata că art. 4251 alin. (1) potrivit căruia calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel, instituie o normă cu caracter general. Natura de normă cu caracter general se desprinde din conţinutul său, legiuitorul însuşi făcând aceste precizări în teza finală a textului.
O normă generală ulterioară uneia speciale nu abrogă norma specială decât în cazul în care se prevede în mod expres.
Ca urmare, regula fiind specialia generalibus derogant, în toate situaţiile în care există o normă specială ce conţine dispoziţii derogatorii, acestea se vor aplica cu prioritate.
În considerarea naturii derogatorii, dispoziţiile art. 203 alin. (5) din Codul de procedură penală se vor aplica prioritar în raport cu cele generale prevăzute de art. 4251 alin. (5) şi (7) din acelaşi cod, în ceea ce priveşte caracterul şedinţei de judecată şi al şedinţei de pronunţare – cameră de consiliu, precum şi natura actului de soluţionare a cauzei – încheiere.
În considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară, contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 şi art. 474 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 203 alin. (5) şi art. 425*1 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte că în cursul urmăririi penale şi al procedurii de cameră preliminară contestaţia împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi sau, după caz, a judecătorului de cameră preliminară privitoare la măsurile preventive se soluţionează în camera de consiliu, prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 septembrie 2014.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
judecător dr. LIVIA DOINA STANCIU

Magistrat – asistent,
Florin Nicuşor Mihalache