Ministerul Finanțelor Publice a adoptat o nouă formă a proiectului privind normele de aplicare a programului “Prima Mașină”, astfel criteriul categoriilor de vârstă nu mai constituie un impediment pentru persoanele fizice ce pot accesa acest program.
Programul legislativ prevede că toate persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, eligibile să aplice pentru acest program, vor beneficia de finanțare care va acoperi maximum 95% din prețul de achiziție, maximum 50% va reprezenta garanția statului.
Noile dispoziţii mai prevăd că termenul-limită pentru finanțarea acordată prin programul “Prima Mașina” ar putea fi de 60 de luni calendaristice, adică cinci ani, şi nu şapte ani cum prevedea vechiul proiect.
Pentru a beneficia de programul “Prima Mașină” toţi tinerii cu vârsta de peste 18 de ani trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
– să aibă calitatea de împrumutaţi în raport cu finanţatorul;
– fac dovada cu copia facturii proformă emise de vânzător că autoturismul care se achiziţionează în cadrul programului este nou,
– îndeplinesc condiţiile specifice de finanţare ale băncii;
– se obligă să nu înstrăineze, fără acordul finanţatorului, autoturismul nou achiziţionat pe toata durata de valabilitate a garanţiei.