Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a supus dezbaterii publice un proiect de Hotărâre de Guvern privind actualizarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată.
Nota de fundamentare arată că proiectul stabileşte actualizarea cuantumului indemnizaţiei lunare şi al bugetului personal complementar lunar şi raportează aceste beneficii la ISR, respectiv creşterea nivelului acestor prestaţii sociale cu 15,98%, începând cu luna ianuarie 2015.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2015, nivelul prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este următorul:
a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri:
- 234 lei, pentru adultul cu handicap grav;
- 192 lei, pentru adultul cu handicap accentuat.
b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
- 105 lei, pentru adultul cu handicap grav;
- 78 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
- 38 lei, pentru adultul cu handicap mediu