Modificarea procedurii ridicării imunităţii parlamentarilor


csm
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt de părere că procedura ridicării imunităţii parlamentarilor ar trebui modificată, astfel încât anchetele penale care vizează senatori şi deputaţi să nu fie blocate.

Cu această ocazie, membrii CSM au pus în discuţie în şedinţa de plen o propunere legislativă privind modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor şi a Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

În expunerea de motive, iniţiatorii arată că rolul Parlamentului în procedura de ridicare a imunităţii trebuie să se limiteze la a constata dacă există sau nu o legătură directă de cauzalitate între motivarea solicitării de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului, ori de urmărire penală în cazul parlamentarului membru sau fost membru al Guvernului, şi voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Articolul 24 din Legea nr. 96/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 459 din 25 iulie 2013, se referă la procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie a unui parlamentar: “Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei. Preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce de îndată cererea la cunoştinţa Biroului permanent, după care o trimite Comisiei juridice respective, care va întocmi un raport în termen de 3 zile. Hotărârea Comisiei juridice se adoptă prin votul secret al majorităţii membrilor săi. Cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, se supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Hotărârea Camerei se comunică de îndată ministrului justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de 3 zile. Data comunicării către ministrul justiţiei este data intrării în vigoare a hotărârii. În condiţiile în care Parlamentul se găseşte în vacanţă, preşedintele Camerei ia măsurile necesare respectării termenelor prevăzute în prezentul articol.