Programul Operaţional de Transport va fi aprobat în noiembrie sau, cel mai târziu, în luna decembrie


PontaPremierul Victor Ponta a declarat că Guvernul va aproba Programul Operaţional de Transport în noiembrie sau, cel mai târziu, în luna decembrie a acestui an şi că în acest program tronsonul Piteşti – Sibiu este prevăzut ca autostradă.

Vă spun aceste lucruri în calitate de prim-ministru, nu în calitate de candidat la Preşedinţie, pentru că un preşedinte în România nu face autostrăzi. Poate să le promită, dar vi le promite degeaba, că nu le face el. Autostrăzile sunt făcute de către Guvern în baza finanţările europene – şi includerea segmentului Piteşti – Sibiu în Master Plan ca autostradă permite finanţarea europeană – şi sigur, prin eforturile bugetului naţional, buget care de asemenea este propus de guvern, aprobat de Parlament şi care ne permite să adăugăm la finanţările europene ceea ce este necesar pentru a construi infrastructura”, a mai spus Victor Ponta.

Anterior, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunţat că va discuta şi va analiza posibilitatea ca tronsonul Piteşti – Sibiu să fie prins în forma finală a Master Planului General de Transport ca autostradă, în două faze.