Capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile


cc+olesea

Transelectrica informează că capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 4.704 MW la finele lunii august a acestui anAstfel, în sistem existau proiecte eoliene cu o putere de 2.800 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.234 de MW, microhidrocentrale de 570 de MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 100 de MW.

 

Reamintim că producătorii de energie regenerabilă primesc subvenții sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toți consumatorii, inclusiv cei casnici, și care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.

România și-a asumat ca 24% din consumul final brut de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă la 1 ianuarie 2014.

Potrivit OUG 57/2013 – act oferit de orice program legislativ, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh, față de șase certificate, cum era până la 1 iulie 2013. Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei.

În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 și cu 0,25 începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 și de 1,75 certificate, din anul 2018, iar microhidrocentralele primesc și ele cu 0,7% mai puține certificate verzi pe MWh, respectiv doar 2,3 certificate pentru centralele noi.