OUG privind transpunerea în legislația națională a unei directive europene privind drepturile consumatorilor


situatie financiaraSenatorii au adoptat ordonanța de urgență privind transpunerea în legislația națională a unei directive europene privind drepturile consumatorilor.

Raportul Comisiei economice de industrii și servicii arată că proiectul legislativ transpune în legislația națională prevederile Directivei 2011/83/UE și are ca obiect reglementarea drepturilor consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și modificarea și completarea unor acte normative, intervențiile legislative vizând alinierea legislației naționale de profil la normele europene incidente în materie, în special în ceea ce privește încheierea contractelor în afara spațiilor comerciale și a contractelor la distanță.

Astfel, ordonanţa de urgenţă prevede introducerea unui termen unic de 14 zile de retragere din contractele încheiate la distanță și din cele negociate în afara spațiilor comerciale, la fel, introducerea unui formular tipizat de retragere, armonizat, care să poată fi utilizat de consumatori pentru a simplifica procesul de retragere și a aduce securitate juridică și armonizarea normelor referitoare la momentul în care ar trebui să se efectueze livrarea.