Măsuri vizând republicarea actelor normative


jst

Proiectul de Lege privind unele măsuri vizând republicarea actelor normative a fost publicat spre dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției.

Astfel schimbările preconizate se referă la Programul de guvernare 2013-2016 (prevăzut în Hotărârea Parlamentului nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului), enumeră la Capitolul Justiţie, printre măsurile vizând strategiile în domeniul justiţiei, programul de asanare a legislaţiei ce impune analizarea întregii legislaţii din România, corelarea acesteia cu legislaţia europeană, republicarea actelor normative şi restrângerea numărului de acte normative, program ce trebuie realizat împreună cu Guvernul, Parlamentul şi Consiliul Legislativ.

Proiectul vizează îmbunătăţirea mecanismului republicării actelor normative, facilitarea activităţii de aplicare a unei reglementări anterior amendate, prin cuprinderea acesteia într-o formă consolidată, unitară.

Prin proiect se propune reglementarea în mod expres a obligaţiei de inserare în forma republicată a actului normativ, după titlu, a unei menţiuni privitoare la data intrării în vigoare a actului normativ de modificare și/sau completare.