La 26 august 2014 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență pentru reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale.
Noutatea legislativă reglementează procedura de stabilire a apartenenței politice pentru aleșii locali în situația în care partidul sau alianța politică din care face parte se reorganizează sau decide asocierea în alte alinațe electorale.
Păstrarea mandatului de către alesul local se impune, deoarece procesul de reorganizare nu reprezintă o manifestare de voință unilaterală a acestuia, ci o decizie internă a conducerii formațiunii politice din care face parte, în consecință fiind reproșabilă alesului local.
Inițiatorii proiectului de ordonanță precizează că pierderea mandatelor aleșilor locali poate genera un blocaj semnificativ în administrația publică locală.
Spre exemplu menținerea ca vancate a posturilor de consilieri locali sau județeni poate crea grave prejudicii chiar cetățenilor care i-au investit în funcție cu încrederea lor deplină.