Sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat


1

Guvernul a decis acordarea unui venit lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companiile de stat, lucru care se referă și la salariaţii concediaţi din Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu-Severin.

Reamintim că Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu-Severin produce apă grea pentru centrala nuclearelectrică din Cernavodă şi energie termică şi electrică pentru uzul propriu şi pentru consumatorii din oraşul Drobeta Turnu-Severin.

RAAN a intrat în insolvenţă anul trecut, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.
Conform legii, persoanele disponibilizate primesc indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu prevederile contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi. Venitul lunar de completare este stabilit odată cu indemnizaţia de şomaj şi este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de concediere, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului în care s-a efectuat concedierea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.