Modificări la ajutoarele acordate pentru investițiile în parcurile industriale


lc-olesea
În Monitorul Oficial nr. 610/2014 a fost publicat Ordinul MDRAP nr. 1451/2014, ce prevede modificări și completări la anexele Ordinului MDRAP nr. 2.980/2013 privind aprobarea condițiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investițiile realizate în parcurile industriale.

Astfel în anexa nr. 1 va fi modificat în întregime alineatul (2) din articolul 1, și va avea următorul conținut:
„(2) În cadrul schemei, acordarea ajutoarelor de minimis se face cu respectarea criteriilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, denumit în continuare Regulament.”

Actul normativ prevede modificări și la alineatele (1)-(3) din articolul 15, care vor avea următorul cuprins:
Art. 15. – (1) Prezenta schemă de ajutor de minimis se aplică de la data intrării în vigoare până la data de 31 decembrie 2020.
(2) Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este de 200.000 mii lei.
(3) Numărul estimat de întreprinderi beneficiare de ajutor de minimis este de 450.”

La anexa nr. 2 la articolul 7, după alineatul (3) va fi introdus un nou alineat, alineatul (3^1), cu urmatorul cuprins:
(3^1) Costurile eligibile sunt actualizate la valoarea lor la data acordării ajutorului de stat regional pentru sprijinirea investițiilor inițiale realizate în parcurile industriale. Rata de actualizare este rata de referință în vigoare la data acordării acestuia, care se stabilește periodic de către Comisia Europeană pe baza criteriilor obiective și care se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și pe internet. Ajutoarele fiscale platibile în mai multe tranșe sunt actualizate pe baza ratelor de referință aplicabile la momentele în care avantajele fiscale devin efective.”

Modificările și completările la Schema privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investițiile realizate în parcurile industriale se transmit spre informare Consiliului Concurenței în termen de 15 zile lucrătoare de la data adoptării acestuia.