A fost făcută publică Lista locațiilor în care se desfășoară activitatea serviciilor de probațiune


lc-olesea
În Monitorul Oficial nr. 581 din 4 august, a fost publicat Ordinul Ministerului Justiției nr. 2203/C/2014
pentru stabilirea locaţiilor în care se desfășoară activitatea Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi a serviciilor de probaţiune.

Sistemul de probațiune este un serviciu public care se desfășoară în interesul comunității, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni și al creșterii gradului de siguranță în comunitate.

Ca urmare a intrării în vigoare a noii legislații penale de la 1 februarie, activitatea de probaţiune se realizează la nivel teritorial, prin intermediul serviciilor de probaţiune şi altor structuri teritoriale,  aflate în subordinea Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

Potrivit Legii nr. 252/2013, serviciile de probaţiune funcţionează în fiecare municipiu, reşedinţă de judeţ şi în municipiul Bucureşti, prin reorganizarea serviciilor de probaţiune de pe lângă tribunale.

Lista completă a locaţiilor în care se derulează serviciile de probaţiune poate fi găsită în actul normativ sus-menţionat .