PARLAMENTUL ROMÂNIEI
LEGE
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din 27 februarie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 5 martie 2013, cu următoarele modificări şi completări:
1. La articolul I punctul 1, articolul 111 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. 111. – (1) Pentru a efectua transport rutier naţional contra cost de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate, întreprinderile trebuie să fie autorizate de către autoritatea competentă.
(2) Modalitatea de autorizare, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru autorizarea transporturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de către autoritatea competentă prin norme.”
2. La articolul I, punctul 2 se abrogă.
3. La articolul I, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins:
“31. La articolul 19, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:
«a1) transportul de vehicule rutiere defecte sau care sunt avariate;»”.
4. La articolul I, punctul 4 se abrogă.
5. La articolul I punctul 5, alineatul (6) al articolului 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(6) Transporturile prevăzute la art. 111 se efectuează în condiţiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme.”
6. La articolul I punctul 6, alineatul (2) al articolului 35 se abrogă.
7. La articolul I punctul 7, alineatele (1) şi (4) ale articolului 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“Art. 40. – (1) Transportul rutier naţional contra cost de persoane prin servicii regulate se efectuează numai cu autobuze dotate cu aparat de marcat electronic fiscal şi cititor de carduri.
. . . . . . . . . .
(4) Modul de utilizare, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aparatele de marcat electronice fiscale şi cititoarele de carduri vor fi reglementate prin norme metodologice, aprobate prin hotărâre a Guvernului.”
8. La articolul I punctul 8, alineatul (3) al articolului 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(3) Modelul biletelor, abonamentelor şi legitimaţiilor speciale se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea Ministerului Transporturilor.”
9. La articolul I punctul 9, alineatul (5) al articolului 41 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(5) Transportul rutier în trafic judeţean/interjudeţean al elevilor prevăzuţi la art. 84 alin. (1) – (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează cu autovehiculele destinate transportului de persoane deţinute de către unităţile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice locale şi/sau operatorii de transport rutier, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.”
10. La articolul I, după punctul 9 se introduc două noi puncte, punctele 91şi 92, cu următorul cuprins:
“91 . La articolul 67, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
«(3) Examinările prevăzute la alin. (1) şi (2) se realizează de către o comisie de examinare, formată din 3 membri, specialişti în domeniul transporturilor rutiere din cadrul direcţiei de specialitate a aparatului propriu al autorităţii competente şi din cadrul unităţii din subordinea acesteia cu atribuţii în autorizarea operatorilor de transport rutier.
(4) Pentru prestarea activităţii de examinare, membrii comisiei de examinare prevăzuţi la alin. (3) sunt remuneraţi din cuantumul tarifului achitat de candidaţi pentru susţinerea examinării, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă.»
92 . După articolul 70 se introduc două noi articole, articolele 701 şi 702, cu următorul cuprins:
«Art. 701. – Şcolile de conducători auto din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului Afacerilor Interne, care efectuează pregătire în vederea obţinerii permisului de conducere pentru personalul propriu, îşi desfăşoară activitatea în baza condiţiilor stabilite prin protocoale încheiate de fiecare dintre aceste ministere cu Ministerul Transporturilor.
Art. 702. – În cuprinsul protocoalelor prevăzute la art. 701 se stabileşte şi modul de aplicare a prevederilor art. 62 alin. (2) şi (3) şi ale art. 63, 64, 66 şi 67.»”
11. La articolul I punctul 10, articolul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins:
“Art. 80. – Biletul de călătorie/Abonamentul este document cu regim special şi reprezintă contractul de transport în cazul serviciilor regulate, încheiat între prestator – operator de transport şi beneficiar – călător, prin care operatorul de transport rutier se obligă să efectueze transportul prin servicii regulate în condiţii de siguranţă şi confort, iar beneficiarul se obligă să achite anticipat contravaloarea sa, care include şi asigurarea persoanelor şi a bagajelor, precum şi riscurile ce pot decurge din efectuarea transportului rutier.”
12. La articolul I, după punctul 10 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins:
“11. La articolul 85, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
«(3) Încălcările prevăzute la alin. (1) cu caracter contravenţional se clasifică în 3 categorii, după cum urmează:
a) încălcări foarte grave;
b) încălcări grave;
c) încălcări minore.»”
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU – ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN – CONSTANTIN – ANTON POPESCU – TĂRICEANU
Bucureşti, 11 iulie 2014.
Nr. 109.