Modificări la obţinerea permisului de conducere


permisul-auto

Ministerului Afacerilor Interne a operat o nouă modificare referitoare la dosarul de examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, de aceasta dată pentru a transpune în legislaţia românească anumite reglementări europene.

În luna mai, instituţia a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care actualizează dispoziţiile referitoare la examinare şi la condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a susţine examenul. Actul normativ ce prevede noile reglementări a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 543, este vorba de Ordinul MAI nr. 110/2014 care a intrat deja în vigoare.

Conform documentului, pentru obţinerea permisului de conducere candidaţii vor fi obligaţi să includă un nou act în dosarul de examinare – “declaratie pe propria raspundere a candidatului” – în cuprinsul căreia, candidatul declară dacă este cetăţean roman, dacă este cetăţean al statelor membre ale UE, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene sau dacă este străin, cu drept de şedere temporară sau pe termen lung.

Această măsură contribuie, în special, la combaterea “turismului permiselor de conducere”.