Vor fi lansate 4 apeluri de proiecte din fonduri europene


1Conform unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene, o serie de apeluri de proiecte din fonduri europene, printre care unele privind formarea profesională a personalului medical din domeniul cardiologiei, dar și a personalului medical care realizează transplanturi, vor fi lansate după încheierea consultării publice ale ghidurilor aferente programelor.

Astfel, MFE, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), supune consultării publice ghidurile pentru lansarea celor patru tipuri de cereri de proiecte.

Pe lista proiectelor se mai află cele care vizează îmbunătățirea participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii, precum și susținerea parteneriatelor transnaționale cu impact asupra pieței muncii.

Pe măsură ce lansăm astfel de cereri de proiecte, dedicate, am satisfacția că banii europeni își ating scopul de a salva vieți, de a îmbunătăți nivelul de trai al românilor, de a susține dezvoltarea societății. Adică, fondurile europene încep să fie mai bine folosite: pentru România și pentru români!’, precizează ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici în comunicat.