HG 445/2014 – interconectarea cu instituţii internaţionale în domeniul donatorilor


GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE
privind aprobarea plăţii cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în anul 2014

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 143 alin. (8) şi (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1) Se aprobă plata cotizaţiilor şi taxelor pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, aferente anului 2014, în sumă de 5.030 euro.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se asigură de la bugetul de stat, în cadrul bugetului aprobat Ministerului Sănătăţii, şi se plătesc de către Registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice.

Art. 2.
– (1) Cotizaţiile şi taxele pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale sunt următoarele:

a) cotizaţia de membru al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă, în sumă de 700 euro;
b) cotizaţia de membru al Europdonor – Donatorii de măduvă osoasă de pretutindeni, în sumă de 1.180 euro;
c) cotizaţia de membru al Grupului european pentru sânge şi transplant de măduvă, în sumă de 900 euro;
d) taxa pentru acreditarea de către Federaţia Europeană de Imunogenetică a laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate, în sumă de 750 euro, care se plăteşte pentru fiecare laborator acreditat.

(2) Taxa prevăzută la alin. (1) lit. d) se plăteşte, în anul 2014, pentru următoarele laboratoare:

a) Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Clinic Fundeni;
b) Laboratorul de imunogenetică şi histocompatibilitate HLA al Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională “Prof. C.T. Nicolau”;
c) Laboratorul clinic de analize medicale al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj – Napoca.

(3) Cotizaţiile şi taxele prevăzute la alin. (1) se calculează pe baza cursului de schimb lei/euro stabilit de Banca Naţională a României la data efectuării plăţii.

PRIM – MINISTRU
VICTOR – VIOREL PONTA

Contrasemnează:
Ministrul sănătăţii,
Nicolae Bănicioiu
Ministrul finanţelor publice,
Ioana – Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea

Bucureşti, 28 mai 2014.
Nr. 445.