Modificări la Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către CC


consiliu concurenta
Consiliul Concurenţei a lansat în dezbatere publică proiectul de Regulament pentru modificarea Regulamentului privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 668/2011.

Prin proiect se aduc modificări la capitolul privind modalitatea de plată a amenzilor şi urmărirea executării. Astfel se modifică art. 17:

Art.17. – (1) Procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, neatacat în termenul prevăzut de lege, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
(2) Decizia Consiliului Concurenţei prin care se constată şi se aplică sancţiuni pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de Legea concurenţei nr.21/1996, republicată, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”

De asemenea, actul modifică alin. (2) al art. 19: “(2) În caz de neprezentare a documentului prin care se face dovada achitării amenzii stabilite prin decizie, Consiliul Concurenţei, prin direcţiile care au investigat cazul, va transmite copia acesteia la organele de specialitate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are sediul/domiciliul contravenientul, spre executare, în termen de 30 de zile de la data expirării termenului de contestare“.

Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 668/2011 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 631 din 5 septembrie 2011.