Normele metodologice pentru neimpozitarea profitului reinvestit au fost aprobate


legi_utile_7

O noutate legislativă din 20 mai, arată că Guvernul a aprobat o hotărâre pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, act normativ care cuprinde o serie de clarificări privind reglementările referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit.

Ministerul Finanţelor informează că normele metodologice conţin exemple de calcul, diferenţiate în funcţie de sistemul trimestrial sau anual de declarare şi plată a impozitului pe profit.

  1. Primul exemplu de calcul evidenţiază faptul că suma profitului asupra căreia i se aplică facilitatea fiscală este cea înregistrată în trimestrul în care se face punerea în funcţiune a echipamentului.
  2. Al doilea exemplu vizează contribuabilii care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit, punând în evidenţă faptul că aceştia totalizează valoarea investiţiilor puse în funcţiune pe perioada întregului an fiscal.
  3. Al treilea exemplu vizează realizarea unor echipamente tehnologice pentru mai mulţi ani consecutivi şi pune în evidenţă faptul că valoarea totală a investiţiei se ia în calcul la data punerii în funcţiun

De asemenea, normele cuprind precizări şi pentru contribuabilii care utilizează echipamente tehnologice în baza unor contracte de leasing.