Şefii locali din ANPM şi GNM vor fi numiţi prin ordin al ministrului


GTY_supreme_court_cases_jef_131003_16x9_992

Pe portalul juridic al Guvernului a fost modificat comunicatul de presă care anunţa adoptarea unei hotărâri prin care şefii agenţiilor de mediu şi cei ai comisariatelor Gărzii de Mediu judeţene urmau să fie numiţi de ministrul Mediului.

Solicitarea a fost formulată de către ministrul de resort Attila Korodi în şedinţa de Guvern.

Totodată, Guvernul a comunicat că a adoptat o hotărâre care se stabileşte că directorii executivi ai agenţiilor pentru protecţia mediului şi comisarii şefi ai comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu vor fi numiţi prin ordin al ministrului.

Executivul a adoptat pe 6 mai, proiectul de hotărâre care modifică H.G. nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, H.G. 1.000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi H.G. 1.005/2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu.